A fost odată ca niciodată, într-o primăvară, când într-un coteț de găini toate ouăle au eclozat, ceva miraculos s-a întâmplat, sau poate era ceva periculos?

În mijlocul tuturor puișorilor galbeni, se plimba un smoc de iarbă: dar, de fapt, nu era un smoc de iarbă!

Era cel mai ciudat eveniment care s-a întâmplat vreodată, nu numai în fermă, ci și în întreaga comunitate! Clocitoarea a trebuit să intervină pentru a înțelege ce s-a întâmplat. A trebuit să fugărească smocul de iarbă: cine știa cum ajunsese aici printre puii ei abia ieșiți din găoace? A început să îl fugărească prin toată curtea până când și-a dat seama că micuța creatură piuia.

Niciodată în viața ei găina nu văzuse un smoc de iarbă care să piuie, deși era o clocitoare respectată de mai mulți ani.

Oare un puișor era prins în acel smoc de iarbă?

Poate un puișor mititel...

Când ținta era deja aproape de ciocul ei, iar găina era gata să o prindă, fața unui puișor verde a ieșit din smocul de iarbă.

L-a mângâiat ușor cu ciocul și a realizat că penele lui erau verzi.

Cum o fi reușit să se murdărească în halul ăsta?

Și unde?

De abia ieșise din găoace și deja era murdar.

L-a prins de ceafă și l-a târât să facă baie în troacă. Troaca era o veche oală de aluminiu care se înnegrise pe exterior din cauza fumului de la foc, însă încă argintie și lucioasă pe interior.

Și l-a tot băgat și scos din apă, însă, spre disperarea ei, verdele rămânea verde.

Era curat, frumos aranjat, dar tot verde ca iarba.

Și așa i-a dat numele Ierbișor.

Ierbișor era vizibil supărat de toată situația asta.

Imediat ce a ieșit din găoacea lui a fost scuturat și aruncat din stânga în dreapta. Nu a reușit să profite de singurul lucru bun din viață: să se ghiftuiască cu boabe de porumb.

Se întreba oare ce bucătar șef a gătit o asemenea delicatesă.