Scena VII
Ghiță și Anica
Ghiță (în parte): Ne-au lăsat singuri!… Acum îi vreme de făcut un asalt inimei. (Se apropie de Anica.) Stai pe gînduri, verișoară?…
Anica: Dar; te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumușică și de… vioaie.
Ghiță: În adevăr, Calipsica e destul de plăcută, și m-aș ferici eu însumi, dacă n-aș avea în sufletul meu o patimă care se mărește din zi în zi… O știi prea bine, iubită Anicuță. (Vrea să-i ieie mîna.)
Anica: Vere Ghiță… văd că iar ai să începi cu declarațiile d-tale, și, drept să-ți spun… mă mir, zău, cum de nu te-ai săturat de ele de atîția ani, de cînd le tot spui de rost?
Ghiță (cu foc): Să mă satur de a iubi… cînd toată viața mea să razămă numai în dragostea ce mi-ai însuflat chiar din copilărie?… Crezi că se poate?…
Anica: Auzi însuratul cum vorbește?… ha, ha, ha.
Ghiță: Însurat, însurat… Cu adevărat am făcut nebunia de m-am însurat… dar pentru cine?… din a cui poroncă?… din poronca ta, Anică, căci alt chip nu aveam ca să mă apropiu de tine.
Ah! iubită verișoară,
Pentr-un dor ce mă omoară
Am jertfit tot ce e mai bun:
Tinerețe-mbelșugate
Ș-a mea dulce libertate…
Anica
Vere dragă, ești nebun,
Dorul rău e nălucire;
Că ai suflet cu simțire,
Vere, zău, mă îndoiesc.
De te-aș crede azi pe tine
Poate-ai rîde mîni de mine…
Ghiță (în genunchi)
Ah! mă crede, te iubesc!
Anica: Ha, ha, ha… mă duc să-ți trimit o oglindă, vere Ghiță, ca să vezi cît îți șede de bine. (Iese rîzînd și întră în pavilionul din dreapta.)
Ghiță (sculîndu-se): Se vede c-am luat-o cam răpide și că s-a spăriat… Dovadă că-i e frică de mine!… dovadă că voi birui!… Bine c-am apucat a răzbate păn-aici prin viclenie… Anica mă crede însurat… lasă să creadă… Cu chipul acesta o fac de nu se sfiește nicicum de mine… și cu o minciună de ici, cu o minciună de cole, ajung frumos la capătul izbîndei… La război toate armele sînt bune.
Femeia-i ca apa ce curge la soare
Și pănă te-neacă, te-atrage mereu,
Ca paserea mică ce-i gata să zboare
Deși eă te cheamă prin cînticul său.
Dar fie cum este, sau cum se preface;
Ca paserea mică iți place ș-o vrei.
Ca apa vicleană asemenea-ți place
Că, deși te-neacă, mori în sînul ei!
(Caută în culisele din dreapta.) Pare că zăresc slujnica Anicăi. (Scoțînd o pungă.) Mă duc să-i șoptesc două vorbe la ureche… Să-mi pregătesc mînă de ajutor în cetatea dușmanului. (Iese alergând în dreapta.)
Scena VIII
Florica și Marin (vin alergînd veseli din stingă), Anica (mai pe urmă, în balcon)
Marin: Ha, ha, ha, ha! și, zău, Florico, nu mă-nșeli?… Tu ești Florica, nevăstuica mea?… Ha, ha, ha, mare poznă!
Florica (mîncînd mere): Mai eu, Marine, n-am cum mai fi… Ți-am spus că toate cîte le-ai văzut să nu le crezi… Da bune mere!
Marin: Care vra să zică, boieriu cel cu straie strîmte?…
Florica: Cine?… cuconașu Ghiță?… Ha, ha, ha! (Mușcînd un alt măr.) Valeu! că acru-i! (Rîd amîndoi cu hohot.) Anica (în parte, ieșind in balcon): Cine rîde așa în grădină?… verișoara cu Marin!…
Marin: Ei! da ian spune-mi, mai spune, Florico… cuconașu Ghiță…
Florica: Se vede că i s-au aprins călcăile de mult după cuconița Anica, și pentru ca să se poată apropia de dumneei, o fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate… Anica (în parte): O minciună!…
Marin: Ialei!… și ce minciună?
Florica: Să vezi… Ieri dimineață o venit la Roman, la sameșu-n gazdă. Eu eram acolo, de făceam dulceți sămeșoaiei; cînd ce să mă trezesc?… că-mi propune să-i fiu soție, pe vro cîteva zile…
Marin: Ce? ce?… și tu ai primit?
Florica: Iaca! ba n-oi primi, cînd îmi dă rochii de mătasă și capele și pantofi… Ba încă și 50 de galbeni pe deasupra.
Anica (în parte): Așa, vere Ghiță!… bine că ți-am aflat secretul. (întră în casă.)
Marin (turburat): Și… ian spune-mi: de mult ești… nevasta lui?
Florica: Numai de două ceasuri… Da pune-ți în gînd, Mărinaș dragă, ce bucurie pe capul meu, cînd m-am trezit la Florinești, aici unde știam că te aflai și tu ca grădinar.
Marin: Așa!… de aceea poate că nici m-ai cunoscut, cînd ai întrat în grădină… ba încă m-ai și țopîrlănit dinaintea oamenilor și a boierilor.
Florica: Iaca prostu!… dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît?… ș-apoi ce ar fi zis cuconu Ghiță și cucoana Anica?
Marin: Mări, că bine zici… dacă-s prost tot prost, uitasem că ești cucoană… Da ian spune-mi, Florico hăi… Florică?… mai dinioarea era grădina plină de oameni și nu se putea… dar acum.. hei?… parcă sîntem numai noi amîndoi…
Florica: Ce vrei să-mi dai a înțelege, calindroiule?
Marin: N-ai cerca să-mi sai puțintel în gît?…
Florica: Ba și-n cap, dacă vrei, Mărinaș dragă. (Aleargă la Marin, care o ridică in brațe ș-o sărută.)
Marin: Ura! și la anul cu bine…
(Ei joc împreună cîntînd.)
Marin
Bine-i lingă puiculiță!
Neică, neiculiță.
Florica
Bine-i lîngă cel bădiță.
Neică, neiculiță.
Marin
Cînd ii puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Florica
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Marin
Dă-mi, Florică, o guriță,
Neică, neiculiță.
Florica
Dă-mi, Marine, o garofiță,
Neică, neiculiță.
Marin
Ș-eu ți-oi da o garofiță,
Neică, neiculiță.
Florica
Ș-eu ți-oi da a mea guriță,
Neică, neiculiță.
Marin (oprindu-se deodată serios): Ian stăi!
Florica: Ce-ai pățit?
Marin (luînd pe Florica de mînă, o duce deoparte): Singură ai venit în trăsură cu cuconașu Ghiță?
Florica: Singură.
Marin (turburat): Florico?… Și nu ți-o cîntat moțpanu vro neică, neiculiță?…
Florica (împingîndu-l): Iaca prostu! Ce-i trăsnește prin cap!…
(Încep amîndoi a rîde și se prind iar la joc.)
(Împreună.)
Marin
Bine-i lingă puiculițăl
Neică, neiculiță.
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Dă-mi, Florică, o guriță,
Neică, neiculiță.
Ș-eu ți-oi da o garofiță,
Neică, neiculiță.
Florica
Bine-i lîngă cel bădiță,
Neică, neiculiță,
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Dă-mi, Marine, o garofiță,
Neică, neiculiță,
Ș-eu ți-oi da a mea guriță,
Neică, neiculiță.
(Anica iese pe pragul pavilionului. Florica o zărește și se oprește îndată de la joc, zicînd în parte: „Cuconița Anica!” și își ia iarăși aer de damă. Marin urmează a dănțui singur.)