Scena X
Tinca. Nicu (Mică tăcere. Nicu și Tinca se sucesc pe scaune, se uită pe sus și oftează.)
Nicu: Ce frigu-i afară!
Tinca: A fi înghețat pe ulițe.
Nicu: A înghețat, dar… De abia pot merge caii… lunecă, Doamne ferește!
Tinca: Săracii! cît îi mai chinuiesc!
Nicu: Calul unui droșcar și-a rupt piciorul, în colț la Petrea bacalul.
Tinca: Sărmanul!
Nicu: Ce mai plîngea bietul lipovan!
Tinca: Cum n-a plînge? (Mică tăcere.)
Tinca: N-ai fost astă-seară la bal-masque, monsiu Nicule?
Nicu: Nu, mademuazelă.
Tinca: Dar ai de gînd să mergi mai tîrziu?
Nicu: Ba, nu cred.
Tinca: Pentru ce?
Nicu: Nu-mi plac balurile unde…
Tinca: Cum să nu-ți placă d-tale… care joci?
Nicu: Vreu să zic că nu-mi plac soarelele unde… nu ești d-ta.
Tinca: a!… (Coboară ochii.)
(Mică tăcere. Nicu și Tinca sînt foarte turburați.)
Nicu: Ai fost mai dăunăzi la teatru, mademuazelă?
Tinca: Am fost de am văzut Iașii în carnaval.
Nicu: Și cum ți-a plăcut?
Tinca: Am rîs foarte mult.
Nicu: Am auzit că s-a mîniet un comisar asupra autorului?
Tinca: Pentru ce?
Nicu: Din pricina șatrarului Săbiuță.
Tinca: Ha, ha, ha!
Nicu: Zice că de ce să numească pe comisar șatrarul Săbiuță și nu șatrarul Sabie.
Tinca: Ha, ha, ha!… Ce nebun ești, monsiu Nicule.
Nicu (prinzînd la curaj): Cu adevărat sînt nebun, duducă… dar cînd ai ști… (Văzînd pe madam Franț, in parte.) Tronc!… cînd era să mă declar și eu…
Scena XI
Nicu, Tinca, madam Franț (aducînd un șal)
Madam Franț: Iaca șalul de la Miculi, duducă Tincă. Tinca (sculîndu-se): Ia să-l văd.
(Nicu se scoală asemene și se apropie de masa unde madam Franț a așezat șalul.)
Madam Franț: Ce frumos șal!… Trebuie să facă vro sută de galbeni.
Tinca: Tare-i elegant! Cum îți pare, monsiu Nicule?
Nicu: Îmi pare minunat… dar aș dori să-l văd pe umerile unei dame, pentru ca să judec ce efect face!
Madam Franț: Ia, cearcă-l d-ta, duducă Tincă!
Nicu: Bine zice madam Franț… Cearcă-l d-ta, ca să știm de se prinde pe o talie elegantă…
Tinca: Dacă vreți numaidecît, bucuros.
Madam Franț: Vină de-mi ajută, monsiu Nicule, ca să-l întindem.
(Nicu și madam Franț s-apucă de întins șalul, dar Nicu se greșește și-l întoarce pe dos.)
Madam Franț: Nu așa, că-l dai pe dos.
Nicu: Da cum?… Nu-i bine?
Tinca: Dă la mine, monsiu Nicu, să-l strîng eu, că d-ta nu știi.
Nicu: Poftim; dar cu astă condițiune, că să ți-l pun eu pe umeri.
Tinca: Bine.
(După ce madam Franț și Tinca au îndoit șalul cum se cuvine, Nicu ie șalul și-l pune pe umerile Tincăi.)
Nicu (în parte, puind salul Tincăi): Ce talie!… (Oftează.)
Madam Franț: A!… Ce frumos îți șede, duducă Tincă. Doamne!… cînd ai ști cît ești de frumușică!… Nu-i așa, cucoane Nicule?
Nicu (cu jumătate de glas): Dar. (Oftează.)
(Tinca se primblă cu cochetărie pe dinaintea lui Nicu.)
Tinca: Cît de bine are să-i pară verișoarei!… și ce bine are s-o prindă!
Nicu: Dac-a prinde-o așa de frumos ca pe d-ta, mademuazelă, cred că i-a părea foarte bine.
Tinca: Mai ales la Copou, trebuie să facă un efect minunat.
Madam Franț: Știți ce? Hai să ne închipuim că sîntem la Copou și că ne primblăm cu toții pe iarbă verde… d-voastră la brațetă amîndoi și eu în urmă.
Tinca: Ha, ha, ha!… Ce idei poznașe ai cîteodată, madam Franț.
Madam Franț: Da, zău!… Hai să mai rîdem puțintel. (Luînd pe Nicu de mină.) Vină încoaci, monsiu Nicule. (Se apropie de Tinca.) Dă brațul duducăi… Așa… acum hai să ne primblăm.
(Nicu și Tinca se primblă rîzînd. Madam Franț îi urmează.)
Tinca: Doamne!… ce nebună ești, madam Franț!
Madam Franț: Ia uitați-vă ce de mai dame frumoase, ce de mai cavaleri plăcuți se uită la d-voastră… De nu v-ar deochia!…
Nicu: Da bine, că-i veselă de tot Madam Franț! (Rîzînd.) Ne face de rîdem ca nebunii.
Madam Franț: Ei, primblați-vă împreună, că eu sînt cam ostenită și trebuie să mă odihnesc puțin; dar să luați seama la trăsuri.
Tinca: Ce?… iar te duci, Madam Franț?
Madam Franț: N-ai nici o frică, că. ai un cavaler cu d-ta. (În parte.) Iar încep a fi de prisos… mă duc să mă culc. (Iesă.)