Pâlciu: Aferim… frumos de tot!.. Da cine-i, mă rog, turcul ist călare?
Franț: Îi Ali-Pașa.
Pâlciu: Cel care o tăiet volintirii?.. bre, bre!..
Zamfira: Tocmai… Poftești să vezi și d-ta, cucoane Nicule?
Pâlciu: Iar îl cuconești?.. Eu văd c-ai să-mi diochi flăcăul.
Nicu: (ia ghergheful și rămâne cu el în mână).
(Intră Marghiolița și după dînsa Ioana, purtând tablaua cu dulceți).
Zamfira: Adă aici, Ioano.
(Ioana merge cu tablaua d-ântăi la Pâlciu, pe urmă la Nicu și în sfîrșit la Franț, care nu ie dulceți. Marghiolița o urmează și dă paharele cu apă).
Pâlciu: (gustând dulcețile) Cu adevărat că-s minunate… Așa belte! (amestecând greu) Așa… bel… te. (în parte) Văleu, că mi s-o încleiet fălcile.
Marghiolița: Să-ți fie de bine.
Pâlciu: Să… rut… ochișo… orii.., fata… mea.
Zamfira: Poate că n-au coardă destulă!
Ioana: Da cum, Doamne iartă-mă! că de azi dimineață le ferb pe foc.
Zamfira: (căutând s-acopere vorba Ioanei, tușește) Poftești, cucoane Nicule? (în parte) Ei lasă, cioară, că-ți-oi rupe eu pliscul.
(Când vine tablaua dinaintea lui Nicu, el se scoală, pune ghergheful pe scaun și ie dulceți multe).
Marghiolița: (dându-i paharul) A vo suhe, monsiu Nicu.
Nicu: (înecându-se cu dulceți) Mersi… (tușește)
Pâlciu: Ce dracu! iar te-ai înecat, măi tălălău.
Leonil: (în parte) Moașa-n pod.
Nicu: (turburat, se pune peste gherghef și răsare îndată).
Pâlciu: Na, c-ai spart ghergheful? Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo!
Zamfira: (sculându-se) Nu-i nimica, nu-i nimica.
Marghiolița: (râde).
Nicu: (uitându-se la gherghef) Numai nasu-i spart, babacă.
Pâlciu: (sculându-se foarte supărat) Și poate că nu-i destul să spargi nasu lui Ali-Pașa?
Zamfira: Nu te supera, cucoane Grigori, că Marghiolița mai face și alți turci în ceealaltă odaie.
Pâlciu: Zău?.. Hai să-i videm. Nu poți crede cât mi-s de dragi Turcii… de lână.
Zamfira: Poftim, cucoane Grigori. Vii cu noi, monsiu Franț?
Franț: Bucuros.
(Pâlciu întră în stînga)
Zamfira: Marghiolițo, șezi cu cuconu Nicu. (încet Marghioliței) Nu uita să-i cânți marșul lui Napoleon. (se duce spre ușa din stânga și, pănă a nu ieși, zice încet lui Franț). Acum îi vreme de pus la cale… Să dai pricină de vorbă, monsiu Franț. (iese).
Franț: Las’ pe mine, cucoană Zamfiră. (iese).
Leonil: (În parte) Se duc să deschidă iarmarocul.
Scena XI
Leonil (în dulap), Marghiolița, Nicu.
Marghiolița: (după o mică tăcere) Monsiu Nicu…
Nicu: (cu jumătate de glas) Cheschevu madmuasel?
Marghiolița: Je vu pri… reste pe canape.
Nicu: (se pune pe un jilț) Pardon.
Marghiolița: (în parte, șezând pe canapea) Parcă nu prea știe franțuzește. (mică tăcere).
Leonil: (în parte) Ce pardon i-aș trage la ceafă.
Marghiolița: Monsiu Nicu, îți aduci aminte de notr anfans?
Nicu: Cheschevu?
Marghiolița: De notr anfans.
Nicu: Pardon.
Marghiolița: (în parte) Se vede că alte vorbe nu mai rupe. (tare) Vu parle franse, monsiu Nico?
Nicu: Parle, madmuasel.
Marghiolița: E bien… parlon înpreună.
Nicu: Parlon.
(Mică tăcere. Marghiolița se uită cu dragoste la Nicu, care coboară ochii, se sucește pe scaun și-și suflă nasul tare).
Marghiolița: N-ai fost la Paris, monsiu Nicu?
Nicu: Nu dar cât pe ce era să mă trimeată babacă.
Marghiolița: Și de ce nu te-o trimis?
Nicu: S-o temut să nu-mi perd legea și să mă-ntorc înapoi păgân.
Marghiolița: Numai pentru atâta?..
Nicu: I-o mai fost frică că m-oi face și eu ca Iorgu de la Sadagura.
Marghiolița: Păcat că te o giudecat așa de rău!.. Dacă mergeai la Paris, videai teatruri… învățai să gioci polca; auziai opere frumoase… marșul lui Napoleon… Cunoști marșul lui Napoleon, monsiu Nicu?
Nicu: L-am auzit odată din cobza lui Barbu.
Marghiolița: Îi tare frumoși Eu îl știu.
Nicu: Din cobză?
Marghiolița: Ba din ghitara… Ha, ha, ha!.. auzi?.. din cobză?
Nicu: Barbu te-o învățat?
Marghiolița: Cine?.. Barbu?.. Ha, ha, ha!..
Nicu: (în parte) Am scăpat vr’o gogomănie… Ia s-o dreg. (tare) Mata, duducă, trebue să-l cânți negreșit mai bine decât Barbu, și dacă ai vrea…
Marghiolița: Vrei să-l auzi? (se scoală și merge să iee ghitara).
Nicu: Ce se potrivește!.. pardon madmuazel. (se răpede s-aducă ghitara, o ie în mână și o cearcă) Da… bună ghitară! (rupe o strună) Tronc! (rămâne înpetrit).
Marghiolița: (supărată) Na!.. Pas acum de-i mai cântă marșul lui Napoleon.
Nicu: (după o mică tăcere) Să-mi plesnească ochii, dacă am vrut s-o rup… Pardon de iertăciune, duducă.
Marghiolița: Ba nu; nu vreu să te iert, pană nu-i face ce ți-oi zice eu.
Nicu: Ce poroncești?
Marghiolița: Poroncesc să-mi cânți o romanță.
Nicu: (rușinându-se) Da… zău! nu știu să cânt.
Marghiolița: Nu te cred.
Nicu: Doar să-ți cânt de dragoste.
Leonil: (în parte) Auzit-ai Pâlciu cum se obrăznicește!
Nicu: Să-ți cânt de dragoste, duducă?
Marghiolița: (coborând ochii) Cântă.
(Nicu își drege glasul; începe dar nu nimerește tonul. După câteva încercări el cântă pe aria: Cumetriță dragă, ș.c.l.)
Ori cine trăește
Pe Amor slăvește;
Ori care jivină
De amor suspină!
Gâscășoara gâgâește,
Rățișoara hăcăește,
Stăncușoara cârâește,
Harmasarul nechezește
Motănașul miorlăește,
Cucoșul codcodăcește…
Și eu, plin de jale, iți rostesc matale:
Duducuță dragă,
S-a trecut de șagă!
Marghiolița: Ha, ha, ha.
Leonil: Ha, ha, ha.
Nicu: Dec!.. (se uită cu mirare la Marghiolița ș-apoi începe și el a rîde tare).