Scena VIII
Leonil (în dulap), Zamfira (aducând o rochie albă), Her Franț (cu o hârtie de cofeturi).
(Până a nu intra pe scenă, Zamfira și Franț zic următoarele cuvinte tocmai când vrea Leonil să se arunce asupra ușei ca s-o strice).
Zamfira: D-ta ești, Her Franț? dă-mi brațul să sui scările.
Franț: Poftim pe cel din stânga că-i din partea inimei.
Zamfira: (intrând) Of?.. bată-le cucu marșan-de-mode, că mare scumpe-s!.. Auzi d-ta, opt sute de lei pentru o rochie gata de nuntă?.. Nu face mireasa cât rochia.
Leonil: (în parte, deschizând puțin dulapul) O rochie de nuntă!
Franț: După cum îi și mireasa… dar când mireasa se numește Zamfira, nu-i nimic destul de scump pe la jidani.
Zamfira: (zîmbind) Berbantule! tot așa mă ademenești cu vorbe dulci.
Franț: (dându-i cofeturile) Și cu zaharicale, ca pe un canaraș.
Zamfira: (luându-le) Taci, dimoni, că mă scoți din minți. (merge spre dulap).
Leonil: Auzi-i cum se ciugulesc? (văzând pe Zamfira, închide iute ușa). O!
Zamfira: (încercând să deschidă dulapul) Ce dracu are dulapul ista de nu vrea să se deschidă?
Franț: Da ce vrei să faci?
Zamfira: (întorcându-se către Franț) Vreu să închid rochia de nuntă a Marghioliței.
Franț: Ia să cerc eu, că-s vîrtos. (cearcă, dar nu poate să deschidă).
Zamfira: (rîzând) Ei; monsiu Franț, așa mi te lauzi? Ha, ha, ha… (imtând pe Franț) Ia să cerc eu, că-s vîrtos! Ha, ha, ha…
Franț: (necăjindu-se în zadar) Tertaifel!
Zamfira: Ia să-ți ajut și eu, că-ți-ai uitat virtutea acasă.
(Feciorul intră).
Feciorul: Cucoană; o venit o trăsură cu doi boeri.
Franț: (depărtându-se de dulap) Negreșit că-i cuconu Grigori Pâlciu cu fiul său.
Zamfira: (întorcând spatele la duiap) Cuscrul și ginerele? Poftește-i sus și adă lumînări degrabă, că-i întuneric.
(Feciorul iesă.)
Leonil: (furios) Pâlciu ginere! O!
(Zamfira pune rochia și cofeturile pe un scaun lângă dulap și se apropie de Franț. În vremea asta Leonil deschide ușa dulapului și fură cofeturile).
Zamfira: Acum îi acum, dragă monsiu Franț.
Franț: N-ai nici o grijă, cucoană Zamfiriță.
Zamfira: (alergând la ușa din stânga) Marghioliță, ești gata?
Marghiolița: (din odaie) Numai pantofii să mi-i leg.
Zamfira: Caută să întri în salon când oi tuși.
Marghiolița: Bine, nenecuță.
Leonil: (mâncând zaharicale) Verișoara să fie Pâlcioae! O!
(Feciorul întră aducând luminări aprinse).
Feciorul: Boerii se suie pe scări. (pune luminările pe masă și iesă).
Scena IX
Cei dinainte, Căminarul Grigori. Pâlciu, Nicu.
Pâlciu: Cu plecăciune.
Zamfira: Sluga d-tale, cucoane Grigori… Da de unde și pănă unde pe la noi?.. De atâta vreme de când nu ne-ai mai dat obraz…
Pâlciu: Mă iartă, cucoană dragă, c-am fost tot cam bolnav.
Zamfira: (arătând pe Nicu) D-lui îi cuconașul d-tale?.. Nicușoru?
Pâlciu: Dar… nu-l cunoști? (lui Nicu) Sărută mâna cucoanei.
Nicu: (Sărută mâna cucoanei Zamfirei, care îl sărută pe frunte).
Zamfira: Ba că bine zici, cucoane Grigori… Ia privește-l cum o crescut de mare! S-o făcut holtei.
Pâlciu: Hei!.. așa crescu bobocii.
Leonil: (în parte cu gura plină) Bobocii!
Zamfira: Da… ia poftim de șezi, cucoane Grigori, să mai vorbim de vremile noastre.
Pâlciu: (șezănd pe canape lângă Zamfira) Sărut mâna… Iată și domnul Franț, prietinul nostru. Unde nu gândești, acolo-l găsești.
Franț: (șezănd pe un jilț) Eu sînt ca buruiana cea rea.
Pâlciu: Ba nu, Birmănașule dragă, ești ca burueana cea de leac.
Zamfira: Pentru că-i doftor? Ha, ha, ha… Tot vesel ești, Cucoane Grigori! (ride tușind și căutând spre odaia din stânga).
Pâlciu: Hei!.. cum dă Dumnezeu și cel codru verde, cucoană Zamfiră. Noi, bătrânii căutăm să veselim ceasurile câte ne mai rămân de trăit, pentru ca să ne mângâiem de cele care au trecut.
Zamfira: Și bine faceți, bine faceți.
Pâlciu: (luând pe Zamfira de mână) Bine facem cu adevărat, cucoană dragă, pentru că cine știe?.. mâni, poimâni poate… alivanta-n groapă.
Franț: Fără voia doftorilor?
Pâlciu: (rîzănd) Ba cu toată împuternicirea lor.
Zamfira: Ha, ha, ha. (tușește) Da ce nu șezi, cucoane Nicule?
Nicu: (se pune pe un scaun).
Pâlciu: Mări, nu-l mai tot cuconi, că s-a diochia.
Zamfira: (rîzând și tușind mai tare) Bate-te norocu că poznaș mai ești. (în parte) Nici c-a veni drăcoaica.
Scena X
Cei dinainte, Marghiolița.
Pâlciu: Hei!.. iată și duduca Marghiolița, fata moșului cea frumoasă.
Zamfira: Vezi cât o crescut?
Pâlciu: Ba ce crescut!.. bre, bre! când era nu-mai de-o șchioapă.
Leonil: (în parte furios) Șchioapă… verișoara!
Pâlciu: Vin’ încoaci, fata mea, să te sărute moșu.
(Marghiolița se apropie de Pâlciu, care o sărută pe frunte. Zamfira și Franț își fac semne de bucurie. Nicu se scoală pe picioare și se uită pe furiș la Marghiolița).
Marghiolița: (în parte) Of!.. că m-o înghimpat cu mustețele.
Pâlciu: Îți aduci aminte, Marghiolițo, când îmi ziceai mosu Pâlsiu, mosu Pâlsiu?.. Parcă nu-mi vine-a crede că-i ea, cucoană Zamfira. Dintr-atâtica, s-o făcut coșcoge fătoiul.
Leonil: (cu gura plină, furios) Fătoiul!
Pâlciu: Iată și Nicu, fiul meu, dragă Marghioliță… Nu-ți aduci aminte când te giucai cu dînsu de-a Babaoarba?
Nicu: Ba nu babacă… de-a Puia-gaia.
Pâlciu: Vin de-i sărută mâna, Nicule.
Nicu: (Sărută mâna Marghioliței ș-apoi se întoarce la locul lui și stă tot în picioare).
Leonil: Îi pupă mâna prostu… O!
Marghiolița: (Se uită cu ochi galiși la Nicu în toată scena asta. Nicu se turbură).
Pâlciu: Ce mai zici și d-ta, mosiu Franț?.. Așa-i că de-acum o venit vremea să dăm răndul copiilor?
Franț: Așa-i pravila Naturei, cucoane Grigori. Bătrânii înpreună și tinerii iarăși înpreună… mai ales când se găsesc doi cari se potrivesc…
Zamfira: Adevărat grăești, monsiu Franț… Nimic nu-i mai nostim de cât doi hulubași… păreche.
Pâciu: Atunce-i fericire-n casă.
Leonil: (în parte) Ba în hulubărie.
Zamfira: Cui o spui, cucoane Grigori?.. Iată-mă-s eu… am trăit 17 ani cu răposatul soțu meu, Dumnezeu să-l ierte!.. și nici odată nu ne-am sfădit… Sărmanu! ce bujor de om era! Cât oi trăi, l-oi tot boci! (plânge).
Sărmanu bărbățelu!
Sărmanu suflețelu.
Ce om, ce om era!
Supus l’ a mea voință,
Plecat l’ a mea dorință
În veci el s-arăta!
Eu îl numeam Luluță,
El mă numea Mumuță
Cu glasu-i drăgălaș,
Și îmi zicea: «Firiță!
Tu ești o porumbiță,
Și eu un porumbaș.»
Ah, vai ș-amar de mine!
Ah, dragul meu bărbat!
Mumuța după tine
Va plânge ne-ncetat!
(Marghiolița și Franț își șterg ochii. Nicu trage din buzunar, o basma lungă și-și suflă nasul tare).
Pâlciu: Așa și eu cu biata răposata, Dumnezeu s-o ierte!.. Ah, ce femee scumpă și iconoamă!.. Of, of!
Sărmănica
Mititica!
Cât de mult ea mă iubea!
Sărmănica
Mititica!
Ce dulceți bune făcea!
Ce locmale
Baclavale,
Învărtite și bohaciu!
Ce vutci bune,
De minune,
Cu miros de odogaciu!
Amar mie!
Ce soție,
Ce comoară-am prăpădit!
Ah! ce viață.
Ce dulceață,
Moartea crudă mi-a răpit!
Leonil: (în parte)! Bre!.. c-au să înece mahalaua.
Zamfira: Of, of!.. Marghiolițo, du-te de zi s-aducă dulceți de cele care ai făcut tu astăzi.
(Marghiolița iese prin stânga).
Zamfira: Cucoane Grigori, am să-ți dau să guști dulceți de-a Marghioliței.
Pâlciu: De i-or sămăna ei, trebue să fie foarte plăcute. Așa-i Nicule?
Nicu: (răsărind) Dar babacă; îmi plac.
Zamfira: Da ce nu șezi, cucoane Nicule?
Nicu: (se pune pe scaun) Mersi.
Zamfira: Trebue să știi, cucoane Grigori, că nu se află mai bună gospodină pe fața pămăntului. De-i nevoe în casă de dulceți, de pânză, de păstrămuri, de ori ce însfîrșit.. Marghiolița poartă de grijă de toate. Ea dă de bucate; ea ține cheile de la cămară și de la pivniță, încât eu sînt silită a sta cu mânele legate.
Franț: Halal de bărbatul ce-a avea!
Zamfira: Halal, zău! Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi… (strigă) Marghiolițo, trimite-ți ghergheful aici.
Leonil: ( în parte) Auzi telălița, cum își laudă marfa?
(Ioana aduce ghergheful, îl dă lui Pâlciu și iesă).