Scena IV
Zamfira: În sfîrșit am să scap de-o grijă!.. am să mă cotorosesc de fată! Slavă ție Doamne, că-mi urnești peatra din casă! (strigă la ușa din stânga) Marghiolițo, Marghiolițo… vin’ degrabă sufletul meu.
Scena V
Zamfira, Marghiolița (se arată la ușă cu o ghitară în mână).
Marghiolița: Ce vrei neneacă?
Zamfira: Vină-ncoaci.
Marghiolița: Acuș… numai să leg o strună la ghitară.
Zamfira: Da lasă-ți cobza la o parte și vină azi când te chiem.
Marghiolița: (intră mânioasă și aruncă ghitara pe un jilț) Of! iată-mă c-am venit… ce vrei?
Zamfira: Dec!.. ce te răstești așa la mine, jupâneasă?.. Ai uitat cu cine vorbești?
Marghiolița: Cine să răstește?.. Îți spun c-am venit.
Zamfira: Te văd eu, că doar nu-s chioară; dar te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi…
Marghiolița: (cu mânie, în parte) Apoi ce?
Zamfira: Ascultă-mă… Deseară au să vie să petreacă aici, cuconu Grigori Pâlciu cu feciorul său… cu feciorul său… mă-nțelegi?
Marghiolița: – D-apoi bine… deseară mi-ai făgăduit să mergem la teatru.
Zamfira: Vom merge altă dată, că nu piere lumea.
Marghiolița: Altă dată, altă dată… Tot așa mă porți cu vorbe.
Zamfira: Lasă, fata mea, că după ce te-i mărita, tot teatru îi videa.
Marghiolița: (în parte) Măcar de-ar da Dumnezeu să mă mărit, ca să scap de-aici!
Zamfira: Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curănd ai să ieși și tu în lume… ai să fii cucoană.
Marghiolița: (rușinoasă) Să fiu cucoană?..
Zamfira: Ei, las’… nu-ți mai cârni nasul, că știu că-ți pare bine. Vină mai bine de-mi sărută mâna, că ți-am găsit un bărbat.
Marghiolița: (veselă) Zău?.. care, dragă nenecuță?
Zamfira: Nicu… feciorul Căminariului Pâlciu?
Marghiolița: Nicu?.. Nu-l cunosc… dar-mi-a spus văru Leonil, că-i prost de tot.
Zamfira: Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic, și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile.
Marghiolița: Vorbește încai franțuzește?
Zamfira: Nicu?.. A fi rupănd și el vro două vorbe ca toată lumea.
Marghiolița: Dar… la balurile de la Curte merge?
Zamfira: Cum nu?.. îi Comis!
Marghiolița: Merge! Cât-mi pare de bine! Vrea să zică oi juca și eu la Revelion?
Zamfira: Ba încă și la sfântu Neculae.
Marghiolița: Și mi-a lua și lojie la teatru, la benuar?
Zamfira: Ce la benuar?.. la răndul întăi.
Marghiolița: Și mai bine, ca să moară de-ciudă celelalte fete… Ah, nenecuță, cât ești de bună!
Zamfira: Vezi cum mă îngrijesc de soarta ta?.. De aceea și tu trebue să faci ce te-oi sfătui eu.
Marghiolița: Ori ce mi-i porunci, nenecuță…
Zamfira: Să te gătești, dintăi frumos: să te strângi în corset și când va veni Nicu, să-i dai pricină de vorbă… însă franțuzește! Să te uiți la el cu ochi galiși, să-i zâmbești, să-i cânți din ghitară marșul lui Napoleon, și însfîrșit să faci ori ce-i ști, pentru ca să-l amețești.
Marghiolița: Las pe mine, nenecuță, că m-oi pricepe eu.
Zamfira: Haide, apucă-te de-ți fă părul, că acuș însărează. Eu mă duc în târg ca să-ți cumpăr o rochie de nunta… dar caută să fii gata când m-oi întoarce.
Marghiolița: Bine… dragă nenecuță.
Zamfira: A!.. să nu uiți ca să aduci aici ghergheful cel cu turcu călare, pentru ca să-l vadă Nicu. (iese prin fund).
Scena VI
Marghiolița (veselă).
Baluri la Curte și lojie la teatru! Cât sînt de fericită! Toate câte le-am dorit, oi să le am… și însfîrșit oi să ies in lume, să fiu slobodă, să scap de cușca asta în care mă usuc.
I.
Cât îmi pare bine
C-am să mă mărit!
Ce noroc pe mine
Ce vis fericit!
Oi să am capele,
Horbote, brațele,
Rochii de Paris!
Și cai și trăsură
Care nu-mi trecură
Nici măcar prin vis.
Tra, la, la, la, la,
De m-aș mărita,
Să cânt tot așa:
Tra, la, la, la, la.
II.
Am să-mi cumpăr șaluri
După gustul meu;
Să mă duc la baluri
Și să joc mereu.
Iară, când la Curte
Îmi va face curte
Vr-un tănăr frumos…
Dacă bărbățelul,
Dacă suflețelul
Va fi mânios,
Tra, la, la, la, la,
Și m-a descânta…
I-oi răspunde-așa:
Ha, ha, ha. ha, ha.
Scena VII
Marghiolița, Leonil (intră prin fund pe furiș, se apropie de Marghiolița ș-o sărută pe umăr).
Leonil: (sărutând-o) Tra, la, la.
Marghiolița: (spărietă, țipă și fuge în odaia din stânga).
Leonil: (alergând după ea) Stăi verișorică, că eu sînt… Leonil, verișorul matale cel drăgălaș.
Marghiolița: (din întru) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet.
Leonil: (voind să deschidă ușa) Te-am spăriet. Apoi dar deschide-mi ca să viu să-ți descânt de spaimă.
Marghiolița: (țiind ușa) Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pană nu vine neneaca ca să te dee de urechi afară.
Leonil: Am mai pățit-o și altă dată… Nu-mi pasă, măcar să-mi și rupă urechile… Mă jertfesc pentru mata! (trage de ușă).
Marghiolița: Da lasă ușa în pace, nebunule.
Leonil: Ba nu… am s-o scot din țițîni, cum m-ai scos și mata din sărite.
Marghiolița: Apoi cearcă, de vrei să vezi pe dracu.
Leonil: Dar… vreu să-l văd cu coarnele în papiliote, și să-l sărut și să-i spun că-l iubesc peste măsură.
Marghiolița: Ha, ha, ha, cât îi de obraznic!
Leonil: Obraznicu mănâncă praznicu… Deschizi, ori stric ușa?.. Pân’ în trei ori… una… două… două și jumătate…
Marghiolița: Ba te rog, Leonițule, nu te-apuca de pozne.
Leonil: Ei, dacă te rogi, se schimbă. Te las, însă cu condiție să-mi dai o guriță.
Marghiolița: Ai nebunit?
Leonil: Ba nu-mi e mult… și drept dovadă, mă jur să n-am parte de mătușica, dacă nu dau păretele jos. (împinge tare ușa).
Marghiolița: Of, Doamne, ce necaz… Ei, șezi binișor că-ți dau… întinde botul.
Leonil: L-am întins.
(Ușa se deschide pe jumătate. Obrazul loanei se ivește… și Leonil îl sărută, fără a lua de samă. Îndată după aceasta, ușa se închide iute și se aud risuri în întru).
Marghiolița: (rîzănd) Să-ți fie de bine, verișorule.
Ioana: (asemenea) Și la mulți ani, cuconașule.
Leonil: (depărtându-se de ușă furios)
Am pățit-o!
O! ce foc
M-a trăsnit
Stau pe loc înpetrit!
Iubeam un înger, o porumbiță
Și de la dînsa ceream guriță;
Când vai! în ciudă
Soarta mea crudă
Schimbă pe înger într-o țigancă,
Pe porumbiță în trup de stancă;
Și-n loc de miere
Ah! gustai fiere!
Și-n loc de buze de verișoară
Sărutai gingaș… un plisc de cioară!
O! ce foc
M-a trăsnit!
Stau pe loc
Înpetrit!
Ce să fac?.. Să stric ușa și să dau năvală în odae ca să-mi răsbun, cu șaptezeci de mii de milioane de sărutări… Dar… alta nu-mi mai rămâne. (se repede spre ușă, dar de o dată se oprește, auzind glasul Zamfirei afară). Săracul de mine! ce-am auzit? glasul mătușicăi?.. De m-a găsi baba aici, apoi chiar că rămân făr’ de urechi! mai ales că mi-a hotărît să nu-i mai calc în casă, de când-i am zis că se dă cu roș… unde să fug? unde să m-ascund?.. A!.. în dulapul ist cu rochii. (intră în dulap) Nu-s călcate rochiile, dar le-oi călca eu. (le calcă în picioare)