Scena X
Bursuflescu și Harță
Harță
: Aud, domnule.
Bursuflescu
: Vină-ncoace… ascultă: mi-ai cerut cinci mii de lei pe peticul tău de răzășie… Fie!… îți dau cinci mii, numai să te duci dracului pomană.
Harță
: Cinci mii?… opt mii vrei să zici, d-le?
Bursuflescu
: Cum opt mii? Dar n-ai spus tu mai dinioare că vrei cinci?… Cinci!
(Îi dă tifla.)
Harță
: Degeaba îmi dai tifla, domnule, că mai gios. de opt mii, nici o para frîntă.
Bursuflescu
(în parte)
: Ce l-aș ciomăgi!
(Tare.)
Măi Hărțușorule, fii om de omenie.
Harță
: Chiar de m-ai săruta, domnule, nu pot… moșioara mea de baștină, cu perjerie…
Bursuflescu
: Nu vrei?
Harță
: Nu.
Bursuflescu
: Ghidi, hoț șiret!… Ai înțeles că am. nevoie să mă dezbăr de vecinătatea ta…
Harță
(făcînd că se mînie)
: Să te dizbări? dar ce sînt eu, boală?
Bursuflescu
: Vătămătură!…
Harță
: Dacă-i așa treaba, nu vînd… sluga d-tale.
(Vre să iasă.)
Bursuflescu
: Ei! lasă. Harță, c-am glumit… Nu tesupăra…
(În parte.)
Să videți că o să fiu silit a-i face și curte acum.
Harță
(în parte)
: Vine drăguș la căuș.
Bursuflescu
: Șepte mii ai zis?
Harță
: Ba… Opt și cinci sute.
Bursuflescu
: Hai!… ți-i dau… adă mîna-ncoaci… Noroc să deie Dumnezeu!… dar să peri îndată, de lîngă grădina mea… Auzi?
(în parte.)
M-am. calicit!
Harță
(în parte)
: Păcat că nu l-am opintit mai sus. cu tîrgu.
Scena XI
Bursuflescu, Harță, Lunceanu
Lunceanu
: D-le Bursuflescu… iată registrul… cînd îi pofti…
Bursuflescu
: Mai pe urmă, mai pe urmă, d-le primar. Acum fă bine de te-ntoarce la cancelarie ca să-mi redigi un act de vînzare a răzășiei lui Harță, în preț de 8500 lei, și cu condiție să mi-o deie îndată în stăpînire.
Lunceanu
: Prea bine, domnule… să-ți fie cu noroc.
(Iesă.)
Bursuflescu
: Foarte-ți mulțămesc… scump noroc!
Harță
(în parte)
: Puteam să-l sui pănă la zece mii.
Bursuflescu
(în parte)
: Merg sâ duc veste bună Tarsițăi, ca s-o împac. Și de acum zîna-i a mea!… Am scăpat de Harță!
Bursuflescu
Bade Harță, stăi pe loc,
Eu mă-ntorc aici cu bani.
Harță
Hai! să-ți fie cu noroc,
Să trăiești întru mulți ani.
Bursuflescu
Noroc! însă scump mă ține
Titlul de proprietar.
Harță
Scump, însă ia seama bine
C-ai ajuns a fi perjar.
(Împreună.)
Bursuflescu
(în parte)
Ghidi, hoț șiret,
Bun de ciomăgit!
Răzășia lui,
Zău, m-a calicit.
(Iese prin fund.)
Harță
(în parte)
Ama! cap de cuc!
Bine l-am sucit;
Și ca pe un năuc
Ți l-am învîrtit.
(Se aude în dreapta glasul Măriucăi.)
Harță
: Iaca Măriuca!… Se întoarce de la izvoare cu pînza… Veselă păsăruică!… Am s-o pun în cușcă; dar păn-atunci hai să scutur de colb ispisoacele răzășiei.
(Iese pe portiță zicînd:)
8500 lei un petec!…
(Bufnește de rîs.)
Scena XII
Măriuca
(întră cu valul de pînză pe cap)
Măriuca
: Iată-mă-s iar eu… mi-am spălat din nou valul de pînză și acum s-o întind la soare… cole pe iarbă verde.
(Întinde pînza cîntînd:)
I
Măriuca-i româncuță
Toți flăcăilor drăguță,
Ea se scoală dimineața
Și-n izvor își scaldă fața,
Apoi pune la cosițe
Două flori de garofițe
Și la sînu-i busuioc,
Să dea inimilor foc.
Iarna toarce la fuioare,
Țese firu-n țesătoare,
Apoi vara-n foc de soare
Bate pînza la izvoare.
Și cu dînsa fata-și coasă
Cămeșuică de mireasă,
C-a s-o poarte cu noroc,
Să dea inimilor foc.
Scena XIII
Măriuca, Bursuflescu (vine alergînd, se împedică)
Bursuflescu
: Ce-i asta?
Măriuca
: Nu călca pînza… nu călca.
Bursuflescu
: Da ce-i asta?
Măriuca
: Nu călca, domnule… că acu am spălat-o.
Bursuflescu
: Da cine ți-a dat voie să-ți întinzi pînza aici?
Măriuca
: Iaca vorbă!… Aici am uscat totdeauna… și an, și anțărț.
Bursuflescu
: Ce anțărț?… Nu știi tu că acum eu sînt stăpîn aici?
Măriuca
: Ș-apoi?
Bursuflescu
: Apoi cum îndrăznești pe pămîntul meu?…
Măriuca
: Iaca… ai vorbit de te-ai pripit… Doar n-am să-ți mănînc pămîntul…
Bursuflescu
: Aud? încă te și obrăznicești?… Na pînză, dacă-i așa.
(Calcă pe pînză.)
Măriuca
: Nu călca, nu călca!
Bursuflescu
(tropăind pe pînză)
: Na, na, na!
Măriuca
: Ian vezi-l, bată-l crucea nebun!… Vai, mînca-te-ar cioarele…
(Trage de capătul pînzei.)
Bursuflescu
(căzînd)
: Valeu! m-am stîlcit!
Măriuca
(furioasă, plîngînd)
: Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu!…
(Înfășură cu pînza pe Bursuflescu, care cearcă în zadar a să scula.)
Ian să te satur eu de gioc pe pînzele fetelor…
Bursuflescu
: Șezi, fa!
Măriuca
: Ba nu, mangositule… am să te înfăș ca pe plozi.
Bursuflescu
: Fa, nebuno, mă înăduși…
Măriuca
(plîngînd tare)
: Înăduși-te-ar ielile, hăihuiule!
Scena XIV
Bursuflescu, Măriuca, Harță
Harță
: Da ce este aici?… Ce plîngi, Măriucă?
Măriuca
: Cum n-oi plînge, bădică, dacă vine bazaochiul ista de-mi tăvălește pînza cu picioarele lui… gioacă pe dînsa ca un curcan șuierat.
Bursuflescu
(sculîndu-se)
: Ei! lasă, fa, că te-oi drege eu.
Măriuca
(adunîndu-și valul)
: Ba-i drege tu. pe cine ai mai dres, stropșitule… Iaca, iar trebuie să clătesc valu la fîntînă.
Harță
: Lasă-l dracului, Măriucă…
Bursuflescu
: Pe mine?
Harță
: Ba valu… N-ai noroc azi, dragă.
Măriuca
: Așa se vede, bădică… Dacă-i lumea plină de sturluibați…
(Se duce de se pune pe laiță și așează pînza-n val.)
Bursuflescu
: Ce fată-i asta, bade Harță?
Harță
: O biată orfană crescută de mine.
Bursuflescu
: Ră creștere i-ai dat… Auzi, să mă înfeșe la vîrsta mea!
Harță
: Nu te mai potrivi, domniile… Adus-ai banii?
Bursuflescu
: Prețul răzășiei?… Cum nu!… Iată 500 lei în c