Poezii

POETUL

 
Tu esti o frunte, eu sunt o stema,
Eu sunt un geniu, tu o problema,
Privesc in ochii-ti sa te ghicesc -
    Si te iubesc!
 

IUBITA

 
Iti par o noapte, iti par o taina
Muiata-n pala a umbrei haina,
Iti par un cantec sublim incet -
    Iubit poet?
 
 
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
In acest suflet ce tie-ti arde,
Nimica nu e, nimic al meu -
    E tot al tau.
 

LA O ARTISTA

I

 
Credeam ieri ca steaua-ti e-un suflet de inger
Ce tremura-n ceruri, un cuget de aur
Ce arunc-a lui raze-n o lunca de laur
   Cu-al cantului dar,
 
 
Iar tu, interpreta-a cerestilor plangeri,
Credeam ca esti chipul ce palida stela
Arunca pe-o frunte de unda rebela,
   Pe valul amar.
 
 
Dar astazi poetul cu inima-n ceruri,
Rapit d-a ta voce in rai de misteruri,
S-aduce aminte ca-n cerul deschis
Vazut-a un geniu cantand Reveria,
Pe-o arpa de aur, c-un Ave Maria -
Si-n tine revede sublimul sau vis.
 

II

 
Cum lebada viata ei toata viseaza un cantec divin,
Nu cantecul undei murinde pe luciul marei senin,
 
 
Cum galbena lunca viseaza o iarna intreaga de-un cant,
Nu cantecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol in vant,
 
 
Ci lebada cantecul mortii, al mortii cu chipul ei drag,
Iar lunca viseaza de doina voinicului celui pribeag:
 
 
Astfel Romania, uitata-n Carpatul cel ars si batran,
Visat-a de glasul tau dulce, de cantu-ti de dorure plin.
 
 
Cum lebada stie ca glasul ce iese din luciul adanc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plang,
 
 
Astfel Romania, ea stie ca glasul tau dulce divin
Italia sora ei numai putut-a sa-l aibe in san.
 
 
Ea dara acum te saluta, ea-n visul ei te-a presupus -
Tu vii ca un cantec de sora la sora ce-n lume s-a dus.
 

DE CE SA MORI TU?

 
Tu nu esti frumoasa, Marta, insa, capul tau cel blond
Cand se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina,
Tu imi pari a fi un inger ce se plange pe-o ruina,
Ori o luna ganditoare pe un nour vagabond.
 
 
Astfel treci si tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Esti saraca dar bogata, esti mahnita dar senina!
Ce sa plangi? De ce sa mori tu? Ce poti oare fi de vina
Daca fata ti-e urata, pe cand anii-ti sunt de foc.
 
 
Cand ai sti tu cat simtirea-ti si privirea-nduiosata
Cat te face de placuta si de demna de iubit,
Tu ai rade printre lacrimi si-ai ascunde negresit
In cosita ta de aur fata-ti dulce si sireata.
 
 
Altele sunt mai frumoase, mult mai mandre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inima de fel.
Pe cand tu!.. esti numai suflet. Esti ca ingerul fidel
Ce pe cel care iubeste ar veghea-n eternitate.
 
 
Sterge-ti ochii, blonda Marta… ochii-ti negri… doua stele
Mari, profunzi ca vecinicia si ca sufletu-ti senin.
O, nu stii cat e de dulce, de duios si de divin
De-a te pierde-n ochii-acestia straluciti in lacrimi grele.
 
 
O, surazi, surazi odata! Sa te pot vedea… o santa,
O martira ce surade printr-a lumei dor si chin,
Pe cand ochiul ei cel dulce si de lacrimi inca plin
Se ridica pentr-o ruga catra bolta instelata.
 
 
Ai suras?!.. O! esti frumoasa… inger esti din paradis
Si ma tem privind la tine… caci ti-o jur: nu m-as mira
Dac-ai prinde aripi albe si la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profana cum se pierde in abis.
 

DE-AS MURI ORI DE-AI MURI

 
C-o bucurie trista te tin acum in brate.
Privire in privire si san la san traim,
Si gura ta-mi surade, si ochii tai ma-nvata
Cand tinem fericirea pe san cum s-o iubim.
 
 
Dar de-oi muri vreodata, copila ganditoare,
Crezi c-o sa-ncet din stele mai mult a te iubi
Si-o sa petrec in pace prin lumile de soare,
  In care-oi dainui?
 
 
Nu, nu, copila scumpa!.. De-i auzi in noapte,
Cand vei veghea in ruga la candela de-argint,
De-i auzi cum trista aripa unei soapte
  Te-atinge aiurind,
 
 
De-i auzi vreo arpa sfarmata, plangatoare,
Vuind ca jalea neagra ce geme prin ruini,
Sa stii ca prin a noptii de intuneric mare,
  La tine, inger, vin!
 
 
Si sa-mi deschizi fereastra, sa trec o boare santa
Prin oalele uitate de vestejite flori,
Sa mangai cu suflarea-mi a ta fata palinda,
  Ochii tai ganditori.
 
 
Dar de-i muri tu, inger de palida lumina,
O, ce m-as face-atuncea, marite Dumnezeu?
O sa te plang cu vantul ce fluiera-n ruina
  In rece zborul sau?
 
 
Inger venit din ceriuri, oi plange al tau nume,
L-oi samana-n flori palizi si-n stelele de foc,
Canta-te-as ca si raul cel scuturat de spume
  In nopti ce stau pe loc.
 
 
Si as primbla durerea-mi pe mari necunoscute,
Prin stanci ce stau in aer, prin munti cu cap de fier,
Prin selbele batrane si prin pustii tacute -
  Prin nourii din cer.
 
 
Pan? ce batran si palid, cu cap plesuv ca stanca,
As rumpe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun?
Si as culca in piatra inima mea adanca,
  Cu dorul ei nebun.
 

LOCUL ARIPELOR

 
Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur,
Raze cari cad in valuri pe un san ce n-am vazut,
Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur,
Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.
 
 
Ochii tai, inselatorii! A ghici nu-i pot vreodata,
Caci cu doua intelesuri ma atrag si ma resping -
Ma atrag cand stau ca gheata cu privirea desperata,
Ma resping cand plini de flacari eu de sanul tau m-ating.
 
 
O, atunci mana ta-i tare si respinge cu putere
Mana mea, care profana ar intra in santuar
Sa se-ascunda-n sanii-ti tineri, pe cand eu plin de placere
Sa uit lumea-n sarutarea-ti si in ochii tai de jar.
 
 
Astazi insa nu-s ca flama cea profana si avara,
Inima mi-e santa astazi, cald si dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara,
Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.
 
 
Tu surazi cu nencrezare?.. Cat de rea esti tu, copila!
Lasa ca sub gazul rosu eu la sanii-ti sa patrunz,
Sa deschei corsetul ista… Tu rosind sa razi gentila,
Eu s-apas fruntea-mi arzanda intre pieptii albi, rotunzi.
 
 
Si sa strecor a mea mana dupa gatu-ti de zapada!
Tu rosesti… tu nu vrei, Marta?.. O, de-ai sti ce caut eu…
Ai surade si-al tau umar ai lasa ca sa se vada,
Sa-ti privesc in ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.
 
 
Cungiurand c-un brat molatec gatul tau cel alb ca zarea,
Apasand fata-ti rosita pe-al meu piept batand mereu,
Eu cu ceealalta mana pe-ai tai umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!
 

LEBADA

 
Cand printre valuri ce salta
  Pe balta
In ritm usor,
Lebada alba cu-aripile-n vanturi
  In canturi
Se leagana-n dor;
 
 
Aripele-i albe in apa cea calda
  Le scalda,
Din ele batand,
Si-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
  Le-ntinde:
O barca de vant.
 

INTUNERICUL SI POETUL

INTUNERICUL

 
Tu care treci prin lume strain si efemer,
Cu sufletu-n lumina, cu gandurile-n cer,
Poet gonit de rasuri si inghetat de vant,
Ce canti ca o stafie caitii din mormant,
Sfarama-n stanca rece a ta nebuna lira
Caci lumea este piatra si ea nu te admira.
Ci tu, nebun si palid, la poalele ei plangi
Ca valul care canta trecutul unei stanci,
Ce vesteda, batrana se leagana prin nori,
Cand stanca e eterna si valu-i trecator.
 

POETUL

 
Si tu, crezi, geniu negru, ca fara scop si tinta
A lumei und-amara ma-neaca, ma framanta?
Tu crezi ca eu degeaba m-am scoborat din stele
Purtand pe frunte-mi raza a natiunii mele?
Voi sa ridic palatul la doua dulci sorori,
La Muzica si Drama… in dalbe sarbatori,
Voi sa le-ngan viata si-n cupa lor aurie
Sa torn zi si-ntuneric, dureri si bucurie,
Sa vad trecutu-n viata, sa vad romana drama,
Cum din mormant eroii istoriei ii cheama
Si muzica romana chemand din muntii-n nouri,
Din stelele cazande, din vaile-n ecouri,
Din brazii ce suspina l-a iernei vijelie,
Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n campie,
Chemand doina romana, a inimelor plangeri,
A sufletului noapte, a dorurilor stangeri.
Romanu-n trecut mare e mare-n viitor!
Si tu vrei ca poetul sa fie trecator,
Pe-a tarei sale tarmuri sa n-aiba ce sa cante?
Dar nu-s colori destule in lume sa-nvesmante
A muntilor Carpatici sublime idealuri,
Ce-noata-n a lui suflet cum ?noata-n mare valuri
Si-n creieri-i alearga de ganduri vijelii
Cum ginii se sfarama-n ruinele pustii.
 

LA MOARTEA LUI NEAMTU

 
Lasati clopotul sa planga cu-a lui voce de arama,
Lasati turnul ca sa miste a lui inima de fier,
Caci de stele mai aproape el le da acuma sama
Ca un suflet bun si nobil se indreapta catra cer.
 
 
Clopote, tu simti durerea si urmezi cu-a ta cantare,
Cand din stea in stea se suie sufletul intr-un avant,
Pe cand noi urmam cu pasul cel rarit de intristare
Lutul palid, fara suflet, sa-l depunem in pamant.
 
 
Ochii? Cate dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de cate ganduri el a fost impopulat!
Inima? Cata simtire framantat-a ea in sine?
Sufletul? Cate sperante, cate visuri a pastrat?
 
 
Si-azi nimic. Lumea gandirei e o lume sfaramata,
De lemnoasa man-a mortii inima e stoars-acum,
Si imaginele-s sterse, ce prin el treceau odata,
Sufletul (daca esista) printre nori isi face drum.
 
 
Ai stiut tu, scumpe frate, ca pamantu-i o ruina?
Ca-i o sarcina viata? Ca-i martiriu sa traiesti?
Ai stiut tu cum ca moartea e un caos de lumina,
Ca la finea veciniciei te-astept stelele ceresti?
 
 
De-a vietii grea enigma tie-acuma nu-ti mai pasa,
Caci problema ei cea mare la nimic o ai redus,
Pe cand noua-nca viata e o cifra nenteleasa
Si-n zadar catam raspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus.
 
 
In zadar ne batem capul, triste firi vizionare,
Sa citim din cartea lumei semne ce noi nu le-am scris,
Potrivim sirul de ganduri pe-o sistema oarecare,
Masuram masina lumei cu acea masuratoare
Si gandirile-s fantome, si viata este vis.
 

INGERE PALID…

 
Ingere palid, iti e mister
Cum ca a lumei valuri si soapte
Este durere si neagra noapte
   Pe langa cer?
 
 
Nu stii tu, inger, oare sa zbori,
Sa lasi pamantul, trista ruina?
De-ti place cerul, a lui lumina,
   De ce nu mori?
 
 
O, dar pamantul inca te tine
In niste lanturi tesute-n rai.
De mult zburai tu in lumi senine -
   De nu iubeai.
 

SUS IN CURTEA CEA DOMNEASCA

 
Sus in curtea cea domneasca,
La domnia din Barlad,
Sade tanar domnul Vlad -
Sub caciula-i taraneasca
Pe-a lui umeri plete cad.
 
 
Astfel sade trist si rece
La ospatul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte si rece,
Cu-ochiul negru infundat.
 
 
Fata palida si trista,
Manta-i neagra pe-umeri tari,
Fata spana, ochii mari -
Astfel trece in revista
Pe boierii lui cei mari.
 
 
Ici batrani ca iarna alba,
Munti cu fruntea de arginti,
Soptesc dulce si cuminti -
Colo tineretea dalba
Cu ras mult si fara minti.
 
 
Femei palide, frumoase,
Fete blande, ochi de foc
Ce [i]n gene li se joc
Si-a lor raze luminoase
Printe cale-si cata loc.
 
 
Sala-i mare, stralucita,
Masa-i alba, oaspeti multi,
Vorbe dulci sa tot asculti,
Chiar lumina-i indragita
De ochi lucii, de ochi multi.
 

SALA-I MARE, STRALUCITA

 
Sala-i mare, stralucita,
Masa-i alba, oaspeti multi,
Vorbe dulci sa tot asculti -
Si lumina-i indragita
De ochi lucii, de ochi multi.
 
 
Icia unii stau alene
Si viseaza si gandesc,
Colo altii chiuiesc,
Iar femei cu lunge gene
Rad in taina si privesc.
 
 
Una face ca nu vede
Si cu capul sta plecat,
Pe cand ochii, – namorat,
A lor raze isi repede
La streinul intristat.
 
 
La strein cu fruntea pala
Si cu parul ca de corb -
Buzele ei rosii sorb
Cand in brate si pe poala
Doarme dus amorul orb.
 

LA QUADRAT

 
Inger in patru colturi, o stea cu barba lunga,
Cine-a stiut vrodata ca tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic, dar fara bani in punga,
   Un paralelogram?
 
 
E-un om a carui visuri la bere tot tinteaza,
Ce se consuma-n asuri si joaca la hazard,
Un om dorinta carui e pe biliard sa saza,
   Sa doarma pe biliard.
 
 
Adese ori in noapte vad umbra lui fatala,
In mana cu o halba, in gura c-un carnat,
In buzunari cu chifle si subsuori o oala
   Si rade… pana-i beat.
 
 
Visarea sa un snitel, gandirea sa o bere,
Sa bea etern, acesta e visul sau ciudat -
Si-odata auzi-vom ca-n cruda sa durere
   In bere s-a-necat.
 

STEAUA VIETII

 
Cand norii, palate fantastice negre,
Cu geamuri prin cari se vede zaphyr,
Ascult-ale marei lungi cantece-alegre,
 Cand stele se mir,
 
 
Atunci printr-o geana de nouri, deschisa,
Din ochiu-i albastru se vede o stea
Ce-mi miruie fruntea c-o raza de vise,
 C-o raza de nea.
 
 
O, steaua iubita ce-abia stai prin stele,
Un sfant ochi de aur ce tremuri in nori,
Ai mila si stinge lungi zilele mele -
 Cobori, o, cobori!
 

BASMUL CE I L-AS SPUNE EI

 
O, da-mi arpa de arama
Si mi-o pune-n bratul stang.
Ochii tai se plec cu teama,
Tu rosesti – glasu-mi te cheama,
Coardele incet te plang!
Vino dar, palida zana,
Pune fata pe-al meu piept,
Gatul tau pe bratu-mi drept,
Tu, a ochilor lumina,
Ma iubesti, tu? Spune drept!
 
 
Ma iubesti! Surazi sireata
Si iti pleci ochii in jos!
O, lumina prea curata,
De-ai cunoaste vre odata
Sufletul meu dureros;
De ai sti, palide inger,
Cat de mult te iubesc eu,
Cate nopti de-amor si rau
Am vegheat zdrobit de plangeri,
Scumpa mea, odorul meu!
 
 
O, atunci mi-ai cere seama
Ca sa-ti spun cate-am visat,
M-ai fixa fara de teama,
Ai da-ncet neagra marama
De pe paru-ti blond, curat;
Netezind cu mana-ti alba
Tampla ta – tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zambi,
Eu, jucandu-ma cu salba
De pe sanii-ti, as vorbi.
 
 
Si ti-as spune, a mea iubita,
Ca de mult eu te-am catat;
In cararea tainuita,
Prin dumbrava inverzita,
Ori prin codrii cei de brad,
Langa cantul de izvoare,
Printre stancele de fier
Ce strabat norii din cer,
Intr-a pesterii racoare,
Intr-a noptilor mister.
 
 
Te vedeam cu a mea minte;
Si acum cand te-am gasit
Pare-mi ca-mi aduc aminte
Cum ca-n vremi de mai nainte
Te-am vazut si te-am iubit -
Sa-ti spun unde… intr-o seara
Am visat un vis frumos…
Pe un nour luminos
Am vazut la cer o scara
Ridicandu-se de jos.
 
 
Intr-a cerului marire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint si stralucire,
Maica Domnului zambea;
Iar pe schitele de scara
Ingeri stau treptat… treptat,
Cu chip bland si luminat
Si pe lire sunatoare
Cantau dulce si curat.
 
 
La picioarele Mariei
Genuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebeda pustiei,
Bland ca glasul poeziei,
Sta un inger cugetand;
Si-a luat arpa-i de aur
Si trecand mana pe ea
A-nceput a rasuna
Raiul… luncile-i de laur
De-un bland Ave Maria.
 
 
Acel inger!.. Fata pala,
Ochiul negru, par balai,
L-am vazut – o stea regala,
O lumina triumfala -
Si de-atunci il iubesc, vai!..
L-am catat in asta lume
Pan? ce viata-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abatu…
S-atunci te-am vazut: minune!
Acel inger ai fost tu.
 
 
Cand ai lasat cerul, draga?
De ce-n lume ai venit?
Ai stiut ca viata-ntreaga
Trista-mi inima pribeaga
Tot pe tine te-a iubit?
Ai stiut cine te-asteapta
Si-ai venit sa rasplatesti
Lungi durerile-mi lumesti,
Cu zambirea-ti inteleapta
Si cu ochii tai ceresti.
 

FRUMOASA SI JUNA

 
Frumoasa si juna, oh, draga-mi mai esti!
Eu caut si caut in ochii-ti ceresti
Si-n veci nu ma satur si-n veci as cata,
Iubita, dorita, o gura – asa!
 
 
Tu tremuri, tu cauti, tu murmuri, tu razi,
Cu glasul tau dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu parul tau moale tu viata mi-o legi -
O stii si te faci ca nu o-ntelegi!
 
 
Sireata si dulce – copil vinovat -
De ce nu ma-mbii cu al tau sarutat,
De ce-astepti sa-l fur de pe ochii-ti profunzi
Si-n blondele plete tu capul ti-ascunzi!
 
 
Cu mana ti-acoperi tu ochii tai dragi,
Prin degete cauti, nu rade, ci taci;
Pedeapsa ce meriti, columba a mea,
O gura-i – Oh, da-mi-o – mi-ai dat-o – asa!
 

MANDRO, MANDRO…

 
Mandro, mandro, vrei nu vrei
Un inel si doi cercei,
Da mi sa ti sarut ochii tai;
De vrei roche de mireasa
Cingatoare de matase,
Parul sa ti incurc ma lasa;
De beteala o cununa
Vrei pe fruntea ta cea juna,
Da mi o gura, numai una
Iar de vrei un barbatel
Sa l iubesti, sa crezi in el,
Nu l cata – ca iacata l!
 

IUBITA DULCE, O, MA LASA…

 
Iubita dulce, o, ma lasa
Sa privesc fata-ti, ochiul tau ceresc,
Sa mangai paru-ti d-a?ree matase,
Privindu-te, de-amor sa nebunesc!
Ah, bratul tau rotund e alb – se lasa
Cu gratie pe umerii-mi – privesc
In ochii tai, in fata ta – in gura juna,
S-ascult uimit la vorba ta nebuna!
 
 
Nebuna, ca nu are sir si minte,
Ci gratie s-amor copilaros,
La gura ta, care zambind imi minte
Spre-a coperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu – cand da ochiu-ti fierbinte
Din genele-i imi spune voluptos -
Ah, tot amorul meu, copil in raze,
E concentrat in fiinta-ti luminoasa!
 
 
Surasul tau o raza e de soare,
Si ochii tai sunt stele-n noaptea mea,
Si sanul tau de vergina, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mana ta,
Cand tremurand privesti si zambitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alaturea -
Si sarutarea ta – oh, spune, spune
Cu ce s-aseaman dulcea-acea minune!
 
 
De n-ai fi tu, ce-ar folosi viata,
Sperantele-i, si binele-i, si tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceata,
Un chin ar fi – ce l-as sfarsi sa pot;
Pe cand astfel o noapte e mareata,
Pierduta-n stele ce in ceri inot,
Prin ele trece melancolic luna -
O gura da-mi, iubito – si-nca una!
 
 
Spre sarutare gura-ti se increata
Si ochii tai privesc intunecat
Si visatori. – Iubito, tu, glumeata,
Nu stii c-a saruta e un pacat
Si ca-n intunecata lor dulceata
Nu s-uita ochii de copii vodat? -
Fara sa planga-n urma-a lor langoare
Si voluptoasa lor intunecare!
 
 
Caci ce ai zice daca eu acuma
As uita toate… tu ma intelegi -
E drept ca tie-o vorba-ti trebui numa
Ca toata firea mea in lant s-o legi -
Dar vorba aceea s?rie-ori de gluma
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu? – O, taci – o, taci, n-o spune -
Ai spus-o? – S manios, tu, – ntelepciune!
 
 
In van vorba ta bland povatuieste -
La seriozitatea ta surad;
Spre sarutare gura-ti se-ncreteste,
Spre sarutare ochii tai se-nchid;
Sireata esti! sub geana ce umbreste
Ochii-ti sclipesc, si-mi pare ca ei rad;
Cu bratul ti-i acoperi?.. Suparata?
Ce te prefaci, iubita mea sireata?
 

IUBITEI

 
O, indulceste-ti ochii tai, iubita,
O, insenina fata ta de nea.
Nu stii ca-n piept inima mea ranita
Tresare-adanc la intristarea ta?
Tresare-adanc, tresare-adanc, iubita -
Oh, in zadar mi-ncreti tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi – eu simt
Fiori adanci in pieptul meu trezind.
 
 
Ah! cat esti tu de mandra si frumoasa
Cand razi, cand plangi, cand ma saruti, cand – ah!
Cuprind in mani eu capul tau – geloasa! -
Si sarut ochii-ti plini de lacrimi, ah!
Ei stralucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Si te iubesc, si te sarut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!
 
 
O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubita,
C-atunci in veci prin noapte-as rataci -
Mi-as sfarma viata-n jalea cea cumplita
Si de durere n-as putea muri.
As purta-n timp inima-ncremenita,
Cu ochii stinsi, si gura-ar amuti.
Durerea ta m-ar face sa traiesc,
Ca sa traiesc, ca sa innebunesc.
 
 
Asteapta dar cu moartea ta, iubita,
Pan? ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze sa-ncununi fruntea-mi palita,
Zambind sa ma saruti, amorul meu;
De-oi invia, sa stii, dumnezeita,
Ca-un somn a fost angelic, desi greu.
De nu ma voi trezi, sa stii, sa stii -
Ca-n veci visez la ochii tai cei vii.
 
 
Cum va fi acel vis eu nu-ti pot spune -
Eu numai il gandesc cand ma cufund
In ochii tai. – Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce ma patrund.
Priveste tu in ochii mei si-mi spune
Ce vezi in ei, in dorul lor profund.
Tot ce-ai vazut eu am vazut ?n-al tau -
Nici in mormant nu pot ca sa-i uit eu.
 
 
Ei sunt minuni ce-a muri nu ma lasa.
In somnul mortii m-or nelinisti,
Patrunde-vor cu raza lor focoasa
Chiar in sicriul unde voi dormi.
Ei au patruns prin paturi neguroase
Ce viata mi-a urzit pana aci -
De-ati putut sparge negurile-acele,
Veti lumina in veci, iubite stele!
 
 
Oh, nu-mi muri, te rog! Caci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curand -
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor e astazi in mormant. -
Dar astazi vad c-am pierdut doar un nume:
Caci ea esti tu – tu ea – intr-un cuvant
Tu mi-ai murit o data. – Sa nu-mi mori
De-a doua oara, inger de amor.
 
 
Caci de-ai muri ce-as face eu in lume?
N-as regasi in veci chipu-ti usor
Si osandit as fi sa stau in lume -
De jalea ta eu n-as putea sa mor.
Acum – acum n-as plange al tau nume
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, as trai eu; viu, eu as fi mort.
Traieste-mi dar – c-adanc in piept te port!
 

CANTECUL LAUTARULUI

 
Ca povestea cea sarmana
Care nimeni n-o-a-nteles,
Trec prin vremea trista, vana,
Cum prin secoli un eres.
 
 
Sunt ca lira sparta-n stanca,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adanca,
Sunt ca moartea intre vii.
 
 
Dintre chinuri ce ma-neaca
Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebada se pleaca
Band din lacul inghetat.
 
 
Dar cu moartea cea adanca
Azi eu schimb al vietii-mi gand,
Am fost vultur pe o stanca,
Fire-as cruce pe-un mormant!
 
 
Care-i scopul vietii mele,
De ce gandu-mi e proroc,
De ce stiu ce-i scris in stele,
Cand in van lumea o-nvoc.
 
 
Crucea-mi para ganditoare,
Parca arz-a vietii-mi tort,
Caci prin neguri mormantare
Voi sa vad fata-mi de mort.
 
 
Doar atunci cand prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veti gandi si voi la mine
Cum am fost in lume eu.
 

COPII ERAM NOI AMANDOI…

 
Copii eram noi amandoi,
Frate-meu si cu mine.
Din coji de nuca car cu boi
Faceam si inhamam la el
Culbeci batrani cu coarne.
 
 
Si el citea pe Robinson,
Mi-l povestea si mie;
Eu zideam Turnul Vavilon
Din carti de joc si mai spuneam
Si eu cate-o prostie.
 
 
Adesea la scaldat mergeam
In ochiul de padure,
La balta mare ajungeam
Si l-al ei mijloc inotam
La insula cea verde.
 
 
Din lut acolo am zidit,
Din stuful des si mare,
Cetate mandra la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid impresurata.
 
 
Si frate-meu ca imparat
Mi-a dat mie solie,
Sa merg la broaste nempacat,
Sa-i chem la batalie -
Sa vedem cine-i mai tare.
 
 
Si imparatul broastelor,
C-un oacac? de fala,
Primi – porunc? ostilor
Ca balta s-o rascoale.
Si am pornit razboi.
 
 
Vai! multe broaste noi am prins
– Imi pare chiar pe rege -
Si-n turnul negru le-am inchis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am facut pace
 
 
Si drumul broastelor le-am dat.
Saltau cu bucurie,
In balt-adanc s-au cufundat
Ca sa nu mai revie.
Noi am pornit spre casa.
 
 
Atunci rasplata am cerut
Pentru a mele fapte -
Si frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazanoapte
Peste popoare-ndiane.
 
 
Motanul alb era vistier,
Marzac cel chior ministru -
Cand de la el eu leafa-mi cer,
El miauna sinistru.
Cordial i-am strans eu laba.
 
 
Si imparatul milostiv
Mi-a dat si de sotie
Pe fiica lui cu ras lasciv
Si tapana, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.
 
 
Am multamit c-un umil semn,
– Drept mantie-o prostire -
M-a dus l-amanta mea de lemn,
In sfanta manastire,
Intr-un cotlon de soba.
 
 
Si ah! si draga-mi mai era!
Vorbeam bland cu dansa,
Dara ea nu-mi raspundea
Si de ciuda eu atunci
Am aruncat-o-n foc.
 
 
Si pe sura ne primblam
Peste stuf si paie
Si pe munti ne-nchipuiam.
Cu fiece bataie
Marsileam alaturi.
 
 
Si pe cap mi se imfla
Casca de hartie,
O batista intr-un bat,
Steag de batalie.
Cantam: Trararah!
 
 
Ah! v-ati dus visuri, v-ati dus!
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a inchis
In strainatate -
Poate-s deschisi si-n groapa!
 
 
Dar ades intr-al meu vis
Ochii mari albastri
Lumineaza – un suras
Din doi vineti astri
Sufletu-mi trezeste.
 
 
Eu? Mai este inima-mi
Din copilarie?
 

…

 
Ah! imi imbla ades prin gand
O cantare veche.
Parca-mi tiuie-aiurind
Dulce in ureche:
Lume, lume si iar lume!