Singurătatea ca în pustiu – одиночество, как в пустыне

© Наталья Евгеньевна Бошин, 2018

ISBN 978-5-4490-6808-8

Создано в интеллектуальной издательской системе Ridero

Singurătatea ca în pustiu

Printre flori, dintro cîmpie

Fără nimeni și nimic

E ca – n pustiu, nimic încîntător

Și doar pe cer ceva apare

Un sunet lung, de pasăre vioaie

Dar, curînd și ea dispare,

Nici o umră nu se vede

Nici un pas nu se aude

Florile dispar și ele

Rămîne doar covor de frunze

Rămîn doar eu și gîndul meu

Fără nimeni și nimic

Singurătatea doar șoptește

Un lucru foarte evident

«Tu ești singură acum»

Și se simte așa de bine

Briza toamnei aurite

Ce alintă printre ramuri

Și se întoarce înapoi

Nici o vorbă nu se aude

Cin totuși să vorbească?

Căci sunt o floare în cîmpie

Și petalele îmi zboară

Cu frunzele de plop și de arțar

Poate voi trăi la anul, voi fi alta

Dar tot voi fi eu

Singură în pustietate

De acum se vede luna

Iar în stele vezi toate dorințele de pe lume

Și ți rămîne doar să speri

Că în viață vei afla ce nu sa aflat acum

06.09.2007

Lumina între nori

Trecuse gîndul, nimeni n – o să – l amintescă

Vîntul zboară, cu un vis de la copil

Frunze cad, ca picăturele din cer

Iar culorile se întunică

Dansînd frunzele cad

Purtîndu – se de vînt

Nimic nu mai rămîne

Zile trecătoare, nopțî întunecate

Visul se întoarce la vechii să – i stăpîni

Și copilăria trece cu o briză printre ramuri

Și apare o lumină care este amintirea.

14.09. 2007

Visul

Păstrarea amintirii de o singură visare

Nu apare nici o întîmplare